farmacie veterinara | ambulanta veterinara | pet shop | pet mobil | magazin veterinar online | taxi animale | cosmetica canina | vaccinari | implantare microcip
Home
Servicii
Oferte
Articole
Pet Shop
Contact
Intreaba

Principalele forme de alergie la animale

Asemeni oamenilor si animalele dezvolta reactii alergice, deoarece sistemul lor imunitar - sistem care protejeaza organismul de particulele potential infectioase si straine totodata - reactioneaza exacerbat la contactul cu acestea. Aproape orice particula straina organismului - polen, praf, un component din hrana animalului, o substanta chimica sau intepatura unei insecte poate declansa o reactie a sistemului imunitar, cauzand eliberarea unor niveluri crescute de leucocite, hormoni si alte substante printre care histamina, in torentul sangvin, ceea ce va declansa reactia de hipersensibilitate sau alergia.
Alergiile sunt probleme cronice, care nu se pot vindeca, iar animalul care are o alergie la o substanta anume, va fi alergic la aceasta pe toata durata vietii. Cea mai buna solutie este aceea ca animalul cunoscut cu o sensibilitate alergica sa fie tinut departe de respectivul alergen.

Alergiile la animale sunt grupate in 4 categorii:
Alergiile de contact
Acestea sunt cele mai intalnite tipuri de alergii la animale. Alergiile de contact apar atunci cand pielea animalului vine in contact cu o substanta alergena. Substantele chimice de pe zgarzile antiparazitare pot cauza astfel de probleme. Pielea la punctul de contact cu substanta alergena apare iritata, poate deveni ingrosata sau decolorata, cu un miros puternic si fara par,. Animalul manifesta o senzatie de mancarime exprimata prin scarpinat la acel nivel. Alergiile de contact se depisteaza relativ usor datorita ariei delimitate de pe corpul animalului, cu modificari locale. Astfel, alergenul este usor de descoperit, poate fi indepartat si inlocuit cu un alt material care nu produce iritatii ale pielii.

Alergiile alimentare
Majoritatea animalelor nu se naste cu alergii la alimente.
Alergiile alimentare reprezinta reactii la unul sau mai multe componente din hrana animalului. Cei mai comuni alergeni alimentari sunt reprezentati de: produsele din carne de vita, pui, lapte, oua si cereale (grau, porumb, soia). Cauza exacta a alegiei alimentare nu este cunoscuta. Probabil o modificare in sistemul imun al animalului face ca anumite componente din hrana sa fie percepute ca straine, initiind mecanismele reactiei inflamatorii sa lupte cu presupusul “intrus”.
Alergia la alimente poate avea o serie de manifestari clinice, incluzand pruritul exprimat prin scarpinat sau lins excesiv, probleme digestive (diaree), respiratie greoaie. Otitele externe alaturi de problemele cutanate apar adesea in hipersensibilitatea alimentara. Simptomele pot aparea la orice varsta, atunci cand animalul incepe o noua dieta sau dupa cativa ani in care a mancat acceasi hrana. Pentru diagnosticul alergiei alimentare se va recurge la administarea unei diete hipoalergenice sau a uneia exclusive (care contine ingrediente la care animalul nu a fost expus in trecut) pentru o perioada de minim 8-12 saptamani. Deoarece sursa proteica este cauza majoritatii alergiilor alimentare, dietele exclusive folosesc proteine din carnea de vanat, peste sau rata, care in mod normal nu se regasesc in hrana obisnuita a animalelor.
Daca animalul dumneavoastra are o alergie alimentara, aceasta ar trebui sa se reduca semnificativ in simptome dupa perioada de dieta exclusiva. Pentru a identifica toti alergenii alimentari, se recomanda adaugarea in dieta a unei singure surse de proteina de exemplu carnea de pui, la fiecare 1-2 saptamani, timp in care se urmareste recurenta sau inrautatirea simptomelor. Daca simptomele reapar se recomanda inlaturarea acelei surse proteice din dieta alimentara.
Cel mai bun mod de a trata alergia alimentara la animale este monitorizarea cu grija a dietei alimentare. In putine cazuri se pot prescrie si antihistaminice si corticosteroizi.

Alergia la pureci
Aceasta este o problema extrem de intalnita la animalele de companie, indeosebi la caine si la pisica, posibil cea mai frecventa forma de alergie dintre toate. Dermatita alergica denumita si hipersensibilitate la intepatura puricelui este o problema cutanata cauzata de o reactie alergica la proteina salivara a puricelui. O singura intepatura de purice poate determina un intens prurit (scarpinat) pentru mai mult de 5 zile. Cainii cu alergie produsa de pureci se scarpina si chiar isi musca propriile picioare, coada si zona spatelui pana la automutilare, Aceasta duce la pierderea parului si la infectii ale pielii.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice si a examenului fizic (inflamatia si infectia pielii, zgarieturile de pe piele si prezenta de pureci si/sau fecale de pureci care apar ca niste puncte de culoare neagra). Trebuie facut un diagnostic diferential fata de alte probleme care cauzeaza aceleasi simptome manifestate prin prurit si leziuni ale pielii care apar si in cazul altor parazitoze externe (raie, paduchi), infectii ale pielii sau alte tipuri de alergii.
Cel mai bun mod de a preveni aceasta alergie este protectia cainelui sau pisicii de atacul purecilor. Pentru aceasta se pot folosi produse repelente (care indeparteaza purecii) sub forma de picaturi, care se pun pe pielea animalului, de obicei pe zona cefei (Advantix, Frontline) si solutii care se asperseaza pe toata suprafata pielii sau zgarzi antiparazitare. Consultati medicul veterinar inainte sa alegeti un produs repelent pentru animalul dumneavoastra de companie. Un produs prea puternic poate cauza iritatii ale pielii si chiar intoxicarea animalului ce se poate manifesta prin voma, diaree, respiratie dificila, hemoragii si uneori se poate sfarsi cu moartea animalului. Trebuie de asemenea facuta dezinsectia mediului in care animalul sta, inclusiv a locului de odihna.
Pentru a stopa scarpinatul care poate conduce la infectii ale pielii se pot prescrie corticosteroizi, antihistaminice si acizi grasi esentiali care reduc iritatia. De asemenea, imbaierea cu sampoane speciale antiparazitare si calmante poate ajuta. Ceea ce trebuie sa cunoasteti este ca animalul dumneavoastra va fi intotdeauna alergic la intepatura de purice si astfel trebuie permanent sa fiti pregatit pentru a preveni aceasta problema.

Atopiile
Atopiile sunt recatii alergice la diferite particule din aer cum ar fi cele de polen, praf de casa, acarieni, mucegai, resturi microscopice din pielea si parul de animale cu manifestari imediate de tip respiraor (de tip asmatiform) sau eczematoase (sub forma dermatitei atopice) iar uneori prin soc anafilactic. Cele mai predispuse rase sunt: Terrier, Setter, Retriever, Dalmatian si Shar-Pei.
Scarpinatul, mai ales in zona fetei, picioarelor, a pieptului si zona abdominala este unul din simptome. Depinzand de cauza, acesta poate apare numai sezonier (la polen) sau tot timpul anului (la pamant, praf, acarieni, pulberi). Pe piele mai pot aparea zone sub forma de pete de culoare rosie si infectii. Scarpinatul intens si frecvent duce la o iritatie cronica a pielii, pana la pierderea parului. De asemenea pot aparea si modificari cutanate la nivel auricular.
Alte posibile cauze ale scarpinatului cum ar fi purecii, capusele, paduchii, infectiile bacteriene sau fungice, alergiile alimentare trebuie eliminate de la inceput.

Pentru a determina cauza exacta a reactiei alergice si a putea astfel sa o indepartam din mediul de viata al animalului este necesar sa apelam la testele alergologice intradermale.
Testele alergologice intradermale implica mici abraziuni facute pe pielea animalului si injectarea unor cantitati infime de solutie cu potentiali alergeni. Daca animalul este alergic la una din aceste solutii, sistemul imunitar va reactiona rapid si zona respectiva se va inflama.
De asemenea exista si teste de sange prin care se analizeaza nivelurile unor substante chimice care sunt eliberate in torentul sangvin atunci cand organismul este supus unui alergen.

Tratamentul cuprinde administrarea unor terapii pe baza de :
Corticosteroizi
Aceste substante au ca efect supresarea sistemului imunitar si astfel conduc la reactii alergice mai putin severe. Tratamentul cu corticosteroizi poate ajuta animalul atunci cand nu se poate determina cauza exacta a alergiei sau daca a fost deja supus acesteia. Trebuie tinut cont ca exista efecte secundare (cresterea apetitului alimentar, implicit a greutatii, stimularea setei si a urinarii) si fiecare organ are de suferit in urma tratamentului prelungit.Corticosteroizii sunt folositi in general pentru a trata efectele alergiei pentru scurt timp, deoarece folosirea pe termen lung conduce printre altele la scaderea imunitatii impotriva infectiilor, la diabet si hemoragii.

Imunoterapia
Aceasta este una dintre cele mai sigure metode de a trata alergiile, singurul dezavantaj fiind timpul indelungat pe care il necesita. In imunoterapie animalul primeste regulat, adesea saptamanal, un vaccin care contine cantitai mici din substanta la care este alergic. Astfel sistemul imunitar este treptat desensibilizat la respectivul alergen. Pe masura trecerii timpului, sistemul imunitar este reprogramat si nu va mai reactiona la fel de puternic impotriva alergenului. Din pacate, sistemul imunitar necesita un timp indelungat pentru a se readapta, aceasta putand dura intre 6 si 12 luni.

Antihistaminicele
Antihistaminicele sunt medicamente, care sunt folosite indeosebi de oameni si care blocheaza eliberarea substantelor mediatoare ale inflamatiei, denumite histamine. Prin administrarea lor se reduce considerabil intensitatea inflamatiei si a senzatiei de prurit Folosirea lor este relativ sigura. Efectul secundar major este acela de sedare, putand face astfel animalele extrem de somnoroase si apatice.

Tratamentele locale
Exista o serie de sampoane calmante care contin ingrediente cum ar fi sarea Epsom (sare amara) sau faina de ovaz. Medicul dumneavoastra veterinar va poate recomanda unguente, solutii sau spray-uri care vor ajuta cainele sau pisica sa se simta mult mai confortabil. Consultati-va cu medicul veterinar inainte de a incerca un nou tratament, deoarece puteti leziona pielea animalului sau agrava reactia alergica. La fel de importante sunt rabdarea si perseverenta in aplicarea si mentinerea unui tratament adecvat impotriva alergiei de care animalul dumneavoastra sufera, pentru ca aceasta sa fie rezolvata.

[înapoi la articole]
farmacie veterinara
Copyright © 2009 Vet Express. Toate drepturile rezervate.
webdesign design-it