farmacie veterinara | ambulanta veterinara | pet shop | pet mobil | magazin veterinar online | taxi animale | cosmetica canina | vaccinari | implantare microcip
Home
Servicii
Oferte
Articole
Pet Shop
Contact
Intreaba

Diareea acuta la caine si pisica

Cauze generale

O cauza foarte comuna a diareei acute o reprezinta dieta alimentara. Schimbarile bruste in tipul de alimentatie, mancatul peste masura sau ingerarea de alimente depreciate, resturi menajere sau materii organice aflate in putrefactie duc la aparitia diareei. Acest tip de diaree este in mod obisnuit bland si tinde sa se rezolve in cateva zile, putand fi insotit si de voma.

O alta cauza o reprezinta ingerarea de substante toxice (organofosfati, metale grele, substante toxice din plantele de apartament, etc) si administrarea unor medicamente. Din categoria medicamentelor se amintesc urmatoarele substante: lactuloza, antihelminticele, antiinflamtoriile nesteroidiene (paracetamol, aspirina, ibuprofen, etc.), majoritatea antibioticelor si altele. De asemenea si in acest caz diareea poate fi insotita de voma.

Cauze extraintestinale sau metabolice: bolile renale, hepatice, pancreatice si alte modificari sistemice se pot asocia cu aparitia diareei si a vomei.

Cauzele parazitare: sunt foarte comune la animalele tinere.
Din categoria parazitilor interni amintim:

Ascarizii (limbricii), cei mai comuni paraziti interni la caine si pisica (Toxocara canis la caine, Toxocara cati la pisica si Toxocara leonina la ambele specii).
Semnele clinice sunt sterse la adulte, mai grave la animalele tinere pana la 6 luni si cuprind pe langa diaree usoara, voma, discomfort abdominal, abdomen destins, balonat, blana cu aspect mat.
Cainii se infesteaza transplacentar, trans-mamar, prin ingesta directa sau prin ingesta gazdelor paratenice. Felinele se infesteaza asemeni cainelui, mai putin trans-placentar. De retinut este ca majoritatea cainilor se nasc infestati cu Toxocara canis si devin eliminatori de oua de ascarizi la varsta de 3 saptamani. De aceea este recomandat ca tratamentul antiparazitar intern sa se faca la 2 saptamani la catei si la 3 saptamani la puii de pisica, inainte ca acestia sa devina contaminatori ai mediului inconjurator. Tratamentul se repeta la 3 saptamani pana la varsta de 3 luni, apoi din 3 in 3 luni.

Viermii cu carlig (Ancylostoma spp. si Uncinaria sunt cei mai comuni)
Semnele clinice cuprind diaree, anemie si dermatite produse de larvele ce migreaza spre zona cutanata. Tratamentul este asemator cu al viermilor rotunzi (ascarizii).

Viermii lati (Dipylidium caninum si Taenia spp.)
Semnele clinice sunt sterse: diaree usoara, enterita, prurit anal. O data cu eliminarea fecalelor sunt eliminate si segmente terminale desprinse din corpul acestor viermi tip “panglica” pline cu oua denumite proglote si care apar ca niste seminte de castravete cu capete aplatizate in cazul Dipylidium caninum si de forma rectangulara, cu capete patrate in cazul Teniei spp.
Cainii si pisicile se infesteaza cu Dipylidium caninum ingerarand pureci parazitati cu oua de Dipylidium, acestia reprezentand gazda intermediara, cea in care se dezvolta larva parazitului.
Taenia spp. se transmite la canide prin consumarea de rozatoare (sobolani, soareci) sau iepuri in care s-au dezvoltat larvele parazitului, acestea reprezentand gazdele intermediare in ciclul biologic al teniei.
Tratamentul consta atat in deparazitari interne cu medicamente antiparazitare pe baza de praziquantel si pirantel (Drontal, Droncit, Cestal, Pirantel etc.) cat si in eliminarea focarelor de infectie reprezentate de pureci, soareci, sobolani si alte animale daunatoare care reprezinta gazde intermediare in dezvoltarea viermilor plati, generic denumiti tenii.

Protozoarele
Giardia

Semnele clinice apar frecvent la animalele tinere si la cele imunosupresate si cuprind: diaree acuta (apoasa, decolorata), diaree cronica de consistenta moale cu malabsorbtie si scadere in greutate sau colita exprimata prin diaree mucoida, tenesme si fecale cu sange.

Coccidia (Isospora spp.): majoritatea infectiilor cu coccidia la caine si pisica sunt asimptomatice, semnele clinice(diaree usoara) apar numai la animalele foarte tinere sau la cele debile.

Alte protozoare:
Toxoplasma gondii care are ca si gazda definitiva pisica si poate afecta omul. Semnele clinice sunt sterse, putand apare ocazional si diaree usoara.
Cryptosporidium parvum: ocazional infectia la pisica produce o usoara diaree fiind totodata o zoonoza.

Cauzele virale ale diareei cuprind o serie de virusuri dintre care amintim: Corona virus, Rotavirus (la caine si pisica), Virusul bolii Carre CDV, Parvovirus CPV la caine iar la pisica virusul panleukopeniei feline FPV, virusul leucemiei feline FeLV, virusul imunodeficientei feline FIV si virusul peritonitei intectioase feline FIPV. Semnele clinice, patogeneza, diagnosticul si tratamentul acestor boli infectioase vor fi cuprinse intr-un articol separat.

Bacteriile
Bacteriile se regasesc intr-o populatie diversa si numeroasa in tractul gastro-intestinal. Cresterea peste masura a speciilor patogene poate produce diareea acuta.
Aceste bacterii produc citotoxine care afecteaza enterocitele(celulele intestinale) si enterotoxine care stimuleaza secretia intestinala. Apoi ajung sa se ataseze de mucoasa intestinului cauzand o distrugere a acesteia. In final invadeaza si distrug epiteliul intestinal.
Cele mai comune bacterii patogene sunt: Campylobacter jejuni, Clostridium spp., Escherichia coli, Salmonella, Yersinia.
Campylobacter jejuni este o bacterie gram negativa ce produce o diaree apoasa sau mucoida, putand aparea si voma. La om poate produce o diaree severa. Ca antibiotic se recomanda eritromicina sau azitromicina timp de 5-7 zile.
Clostridium spp. face parte din flora intestinala normala si este un bacil gram pozitiv anaerob.
Clostridium perfrigens cauzeaza diaree acuta apoasa-hemoragica si o diaree cronica intermitenta a intestinului gros.
Clostridium difficile produce o colita pseudomembranoasa.
Tratamentul cuprinde ca antibiotic amoxicilina cu acid clavulanic (Sinulox) sau metronidazol.
Salmonela face parte din flora bacteriana intestinala, devenind patogena o data cu cresterea numarului de bacili. Salmonela este un bacil gram negativ ce produce o diaree exsudativa (apoasa, mucoida, sau hemoragica) si in unele cazuri poate duce si la septicemii. Tratamentul recomanda Tribrisen sau fluoroquinolone (ciprofloxacina, enrofloxacina-Baytril, Enroxil).

[înapoi la articole]
farmacie veterinara
Copyright © 2009 Vet Express. Toate drepturile rezervate.
webdesign design-it